Story Time – Planul lui Lucifer (2)

hell
– Da! spun cu voce ca tunetul, moment în care întreaga încăpere începe să se cutremure, iar fata face câţiva paşi în spate, speriată. Se împiedică de cel leşinat şi cade lângă el. Începe să urle ca din gură de şarpe.

Abia acum realizează faptul că prietenul lor e leşinat. Un firicel de sânge i se prelinge acestuia din nas. Sper să nu moară. Ori, dacă moare, măcar să fie primit în Rai. În caz contrar, voi fi nevoit să dau socoteală.

După ce se asigura de faptul că prietenul ei trăieşte, fata se apropie din nou de mine.

– Chiar eşti V-Vetis? întreabă, bâlbâindu-se uşor.

De data asta, îmi dreg glasul înainte să răspund.

– Da. Însuşi Vetis.

– Dar tu nu trebuia să vorbeşti în rime? intervine un alt uman, bărbat, de data asta.

Da, aşa credeau ei. Aşa li s-a spus, că eu vorbesc numai în rime şi că astfel reuşesc să îi corup pe cei mai credincioşi dintre umani să comită lucruri îngrozitoare. Îmi vine să râd. De parcă ar fi nevoie să depun atât de mult efort ca să îi conving să fie ei înşişi.

– Nu, răspund din nou, simplu. Îi las să se acomodeze şi se pare că deja nu se mai tem atât de tare. Ce capete-seci ai creat, Dumnezeule!

Trebuie să încep să le vorbesc cât mai rapid, să scap de ei, pentru a putea trece mai departe. S-au strâns în jurul meu, au uitat deja de cel leşinat.

– De ce m-aţi invocat? întreb, din curiozitate.

– Ca să…

– Ăăă…

– Păi…

Idioţi.

– Bun. Acum, tăceţi şi ascultaţi! le ordon, iar cei patru se aşază pe podea, la unison, iar eu îmi doresc să-mi lovesc chipul cu toate membrele din dotare. N-o fac, totuşi.

Mă venerează. Asta era partea frumoasă a invocărilor de demult. În special pentru semenii mei. Eu, unul, veneam oricum printre oameni, invocat sau nu, pentru a-i corupe. Asta îmi plăcea să fac, cred că asta îmi era menirea.

– Eu sunt Vetis, demon. Cândva, am fost înger. Unul dintre cei mai importanţi.

– Da, ştiu… intervine fata, încercând să mai adauge ceva, dar i-o tai rapid.

– Dar am căzut. După aceea, m-am transformat în demon, am ajuns lângă Lucifer şi probabil că ştiţi şi restul poveştii.

– Ai venit ca să ne corupi? întreabă unul dintre umani, unul bărbos.

– Da. Dar nu aşa cum aş fi făcut-o cu multă vreme în urmă. Şi nu, nu am apărut datorită ritualului vostru penibil. Nu ştiu de unde coincidenţa asta, probabil că Lucifer are de-a face. El m-a trimis. Mă rog, suntem mai mulţi printre oameni, în momentul ăsta.

– O invazie! strigă alt uman.

– Nu… N-Nu chiar. Am venit cu probleme serioase. Iar dacă noi nu reuşim să rezolvăm, însuşi Lucifer va trebui să ia situaţia în coarne.

Fata râde. Umanul leşinat se trezeşte şi priveşte în direcţia mea. Îmi continui discursul, iar acesta leşina din nou.

– Ca să intru în problemă, că nu am timp de pierdut… În ziua de azi, sunt puţini cei care mai iau în serios Iadul. Se conving că e real şi că e de mii de ori mai rău decât şi-ar fi putut ei închipui, dar o fac atunci când e prea târziu. Pe unii îi mai scoate Dumnezeu, că reuşesc să îl convingă cumva – treaba lor cum fac. Dar cei mai mulţi rămân acolo pentru totdeauna. Unii se simt ca acasă, alţii ar da orice să se poată întoarce la viaţa dinainte, pentru a schimba ceva, în ideea evitării acestui loc înfiorător. Doar că nu aşa merg lucrurile.

Aşadar, tot mai mulţi oameni s-au strâns… acolo. Câţi? Vai de mine, numărul e de neimaginat pentru voi şi pentru oricare alt om. Gândiţi-vă doar că dintre toţi oamenii care au existat vreodată, nici măcar 5% nu au ajuns în Rai. Ca să vă faceţi o idee…

Deşi Dumnezeu a încercat multă vreme să facă ceva în privinţa asta, nimic nu s-a schimbat. Iadul a continuat să se umple. Şi astfel, locul a devenit suprapopulat. Din acest motiv, eu, împreună cu alţi demoni de rang înalt, am fost trimişi pe Pământ pentru a vă convinge pe voi, idioţilor, să faceţi cumva să evitaţi Iadul. O să vă învăţ nişte secrete. Şi nu, mersul la biserică nu ajută. Acolo servesc oameni care nu au nici o legătură cu Dumnezeu şi cu ceea ce aşteaptă acesta de la voi, oamenii. Dumnezeu nu vă iubeşte? Asta e cea mai mare prostie! Vă iubeşte atât de mult, încât v-a lăsat să gândiţi singuri, să alegeţi între bine şi rău. Nici măcar o zi nu aţi putut sta fără să faceţi o prostie. Şi iată unde a dus asta: la punctul în care demonii sunt nevoiţi a-i convinge pe oameni să nu mai fie atât de răi!

Îmi închei discursul (pe care cu greu l-am memorat) şi urmăresc reacţiile umanilor. Cu toţii, inclusiv cel leşinat, stau cu gura căscată, fără să aibă vreo reacţie. Habar nu am cum să fac asta!

 

VA URMA… CRED

3 thoughts on “Story Time – Planul lui Lucifer (2)”

  1. Mă așezasem în tren vis a vis de bărbatul acela între două vârste. Se vedea pe el că este nebun. In spate, ca pe un rucksak căra un demon. Convinsă de scrierile biblice că demonul îl chinuie pe om , l-am certat: ia-te și pleacă și nu-l mai chinui. Demonul, mirat, ridică privirea. Era un demon slăbănog, nenorocit, vai de capul lui. Plângăreț îmi spune: fii bună și lămurește-l să-mi dea drumul. Mă ține ostatec de ani de zile. Nu mai pot.
    Omule, lasă demonul să plece!
    Cu un oftat prelung, omul spune că l-ar lăsa dar nu se mai descurcă fără el.
    Poate te inspiră povestea pentru încă un capitol.

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s