Story Time: Ziua cea mare (III)

transparent-silhouettes-of-man-and-woman-Download-Royalty-free-Vector-File-EPS-95653

— Îmi pare rău, dar…
— Taci şi preia mesajul. Trece-l pe tabletă.
— Am înţeles.
Ştie la ce să se aştepte. Îi tremură mâinile în momentul în care ridică tableta din suport.
Deschide mesajul şi înlemneşte în clipa în care citeşte:
“Ne pare extrem de rău să vă anunţăm de faptul că am luat la cunoştinţă plângerea, iar mariajul dumneavoastră se încheie. Decizia este definitivă şi cu efect imediat.
Motivul: nepotrivire de caracter.
Sunteţi rugat să vă prezentaţi la cel mai apropiat Punct de Evidenţă a Populaţiei, pentru definitivarea procesului.
Aveţi la dispoziţie o oră, înainte ca autorităţile să apară…”
“Nu, nu are cum să fie adevărat. E o eroare sau aşa ceva”, îşi spune, tremurând din toate încheieturile.
Aude uşa deschizându-se cu o bufnitură, iar în prag apare Ramona, roşie la faţă. Aceasta aruncă în direcţia lui cu poşeta, fără să spună vreun cuvânt.
Alex încearcă să proceseze ce dracu’ se întâmplă şi cum e posibil. Probabil că a primit şi ea acelaşi mesaj? Dar cine a făcut plângerea respectivă? Ce dracu’ se petrece??
Femeia se îndreaptă spre dormitor, lovind cu pumnul uşa din calea sa, iar el îi porneşte pe urme debusolat.
— Ramona, ce…
— Nepotrivire de caracter? Serios? i-o taie imediat.
— Nu înţeleg ce se întâmplă, jur! se apără Alex, dar Ramona pare că nici măcar nu îl aude.
Femeia loveşte de data asta cu palma în display—ul instalat pe uşa dulapului care refuză să se deschidă. Ca rezultat al loviturii, display-ul crapă într-un colţ.
<<200 de credite>> afişează tableta din mâna lui Alex. Acesta o aruncă furios şi îi cere Ramonei să înceteze cu crizele de nervi.
— Ce dracu’ se întâmplă? Tu ai făcut asta? o întreabă, deşi răspunsul e evident.
Femeia îl priveşte cu ochii înlăcrimaţi şi faţa mânjită de rimel, nevenindu-i să creadă ce se întâmplă.
— Tu să îmi spui ce se petrece, spune şi se aşază pe marginea patului, cu capul în palme, încercând să se calmeze.
Alex pare să se calmeze la rândul lui. “Nu rezolvăm nimic astfel, trebuie să discutăm ca oamenii”, îşi spune înainte să găsească următoarea întrebare pe care să i-o adreseze Ramonei.
Nu găseşte nimic, nu se poate concentra pe nimic. Ia loc lângă ea pe marginea patului, în stânga femeii.
Stau amândoi nemișcați şi privesc în gol. Doar suspinele si respiraţia ei sacadată se aud – în rest, este o linişte apăsătoare.
După câteva minute care se scurg astfel, Ramona întreabă:
— Ce s-a întâmplat?
— Nu ştiu, răspunde Alex, sec.
Nu îi vine să creadă ce se petrece. E doar un coşmar, încearcă el să se convingă.
— De ce ai făcut asta? întreabă Ramona, calmă, cumva resemnată.
— Nu am făcut nimic. Credeam că tu…
— Nu. Ce facem acum?
— … Aşteptăm?
— Există cale de întors?
— Nu. Cunoşti regulile…
Cum e posibil să se întâmple aşa ceva? Cum dracu’ e posibil?

Privesc tot aşa, în gol, deznădăjduiţi deja de minute bune în momentul în care întreg apartamentul este inundat de melodia ce răsună din videofonul instalat lângă uşa de acces în apartament.
Alex se ridică de pe marginea patului şi se îndreaptă legănat precum un zombi pentru a verifica despre ce e vorba. Apasă mecanic tasta care deschide automat uşa scării şi aşteaptă.

Aude trei bătăi în uşă, deschide şi priveşte înaintea sa, absent, încercând să proceseze imaginile care îi apăr în faţa ochilor.
Doi indivizi îmbrăcaţi în uniforme ale poliţiei stau dincolo de prag fără să spună nimic, parcă şocaţi de înfăţişarea bărbatului apărut în pragul uşii.
— Bună seara! spune unul dintre ei, într-un final, încercând parcă să îşi amintească motivul pentru care se deplasase acolo. Vă rugăm să ne urmaţi.

                  ***

Alex se află alături de Ramona pe bancheta din spate a maşinii de poliţie. “Precum un infractor”, se gândeşte.
Deja a renunţat să îşi mai pună întrebări, iar în dreapta lui, femeia parcă e în transă.
“Trebuia să fie o seară de neuitat. Dar nu în sensul ăsta…”, îşi spune în timp ce o priveşte pe… fosta lui soţie? Îi mângâie părul şi îi spune că totul va fi bine, deşi nu crede o iotă.
“Imposibil.”
Ajung la Punctul de Evidenţă a Populaţiei, la capătul celei mai triste călătorii pe care a făcut-o vreodată.
Coboară amândoi din maşină, parcă teleghidaţi şi în acelaşi ritm păşesc în clădirea de mici dimensiuni în faţa căreia este parcat automobilul.
Cei doi poliţişti îi conduc până la unul dintre ghişee. În spatele ghişeului respectiv se află o femeie tânără, rotofeie, care poartă ochelarii pe vârful nasului şi pare plictisită de moarte.

— Cum e posibil? o întreabă Alex, în timp ce apăsă cu vârful degetului mare pe diferite puncte de pe masa din faţa sa, după cum îi indică femeia. E o eroare şi sunt sigur că putem rezolva cumva! În Instanţă sau…
Funcţionara îl priveşte fără să spună ceva, ba chiar rânjeşte cu subînţeles. Îi aruncă apoi o privire şi Ramonei, care, la rândul ei, apasă absentă punctele indicate.
— Trebuie să fie o eroare în Sistem! spune Alex, după ce termină de apăsat punctele. Sunt sigur că aşa e şi totul se va rezolva! încearcă să o convingă pe femeie, cu glasul tot mai scăzut.
— Dragul meu… spune funcţionara, plină de sine, nu există erori. Sistemul nu greşeşte niciodată!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s