Fragment din romanul “Decizii”

247093

“Trecuseră mai bine de trei săptămâni de când mă mu­tasem în apartamentul Sarei, iar totul decurgea la fel. Aveam rutina noastră de seară – mai puțin în weekend, pentru că Sara obișnuia să iasă în oraș sâmbăta.
Reușisem să compun alte cinci piese, pe care i le cân­tasem și îi plăcuseră. Devenise primul meu fan și per­soana de ale cărei păreri țineam cont întotdeauna. Mă împingea cumva, mă ajuta foarte mult.
În schimb, continua să fie tristă, iar eu simțeam asta. Până atunci, habar nu aveam că și fetele suferă atât de mult după o despărțire. Mă dispera faptul că nu puteam face nimic pentru a o ajuta. Nu o puteam consola, pentru că nu voia ca eu să știu că suferă. O auzeam însă plân­gând destul de des. Apoi, apărea zâmbitoare și veselă, dar știam că purta o mască. Continue reading “Fragment din romanul “Decizii””

Story Time – Planul lui Lucifer (2)

hell
– Da! spun cu voce ca tunetul, moment în care întreaga încăpere începe să se cutremure, iar fata face câţiva paşi în spate, speriată. Se împiedică de cel leşinat şi cade lângă el. Începe să urle ca din gură de şarpe.

Abia acum realizează faptul că prietenul lor e leşinat. Un firicel de sânge i se prelinge acestuia din nas. Sper să nu moară. Ori, dacă moare, măcar să fie primit în Rai. În caz contrar, voi fi nevoit să dau socoteală. Continue reading “Story Time – Planul lui Lucifer (2)”

Interviu Tyler Joseph (twenty one pilots) la Beats 1

twenty-one-pilots-zane-lowe-interview

Tyler Joseph este solistul vocal (printre altele) al uneia dintre trupele mele preferate, twenty one pilots.

Într-o lume în care interviurile provoacă mai degrabă bătăi de cap artiştilor (din cauza întrebărilor cretine de care se lovesc, de cele mai multe ori), Zane Lowe, de la Beats 1, face… altceva. Cei doi (Zane şi Tyler) poartă o discuţie. O discuţie liberă despre noul album al trupei, Trench, despre ceea ce presupune viaţa de muzician, despre temeri, dorinţe, credinţă sau succes. Pe scurt, despre viaţă. Continue reading “Interviu Tyler Joseph (twenty one pilots) la Beats 1”

Story Time – Planul lui Lucifer (1)

lake-of-fire

În urmă cu multă vreme, Dumnezeu a creat Iadul. Ştiţi foarte bine la ce serveşte acest loc. Un fel de închisoare pentru păcătoşi, pe scurt.

Iadul a fost creat în ideea că oamenii vor şti ce îi aşteaptă după moarte – tortură veşnică şi toate cele – şi astfel, vor face tot posibilul să evite locul ăla, încercând să păcătuiască mai puţin, spre deloc. Doar că exceptându-i pe câţiva, aproape nimeni nu dă doi bani pe Iad. Nu atâta timp cât îşi trăiesc viaţa de pe Pământ, cel puţin. Continue reading “Story Time – Planul lui Lucifer (1)”

“Decizii”, numai bună de comandat!

COVER-BOOK-MIHDESCRIERE:

<<În urma unor decizii dificile luate de-a lungul timpului, Radu ajunge CEO la propria casă de discuri, Nuclear Records. Protagonistul este nevoit să se lupte cu două iubiri: una fiind muzica, iar cea de-a doua, mai complicată, femeia pe nume Sara, de care este îndrăgostit încă de pe vremea când era copil. Iubirea îl încurajează să păşească în lumea industriei muzicale şi să pornească pe un drum care-i va zdruncina existenţa. Care dintre ele îl va trăda, ca mai apoi să îi completeze viaţa?>> Continue reading ““Decizii”, numai bună de comandat!”